Jucariile japoneze

Jucăriile tradiţionale japoneze: o lume pe cale de dispariţie
Micutii japonezi din zilele noastre se joaca de obicei cu trenuri electrice, cu masini sau cu avioane din plastic. Ceea ce le plac cel mai mult sunt cosmonautii si jucariile electronice alaturi de roboti.Si cu toate acestea în preajma sarbatoririi Noului An, aceiasi copii îsi lasa deoparte jucariile moderne pentru a se amuza în maniera traditionala: jucându-se cu sankaku-daruma sau înaltând zmee.

Cele mai vechi dintre aceste jucarii traditionale au fost inventate cu mii de ani în urma. Majoritatea au aparut în perioada Edo (1600/3-1868). Provin din toate colturile Japoniei, unele au aparut într-o anumita regiune si au continuat sa fie fabricate exclusiv în acea regiune. De-a lungul acestei perioade întinse, aceste jucarii simple si foarte amuzante au stat mereu alaturi de cei mici. Apoi, o data cu venirea erei Meiji si cu modernizarea Japoniei, jucariile din metal, din cauciuc si celuloid au început sa fie preferate de cei mici.
În mod particular, jucariile traditionale îsi au originea în credintele populare locale si în legendele ce au circulat în fiecare zona a arhipelagului. Sunt într-o legatura strânsa cu ritualurile religioase si cu ceremoniile desfasurate în templele budiste si shintoiste în care oamenii obisnuiesc sa vina pentru a se ruga. La origine,aceste jucarii aveau semnificatii variate. Puteau fi folosite pentru a cere zeilor o recolta bogata, ploaie, fericire conjugala, o nastere usoara sau pentru a se proteja de spiritele rele. Desigur aceste „opere” artizanale faceau obiectul unui comert înfloritor; se vindeau în apropierea sanctuarelor si templelor cu ocazia sarbatorilor sezoniere sau anuale, care atrageau multi vizitatori.
Japonia pare sa ocupe o pozitie privilegiata în lume în ceea ce priveste diversitatea jucăriilor traditionale si a materialelor folosite pentru acestea. Desi Japonia, care se întinde pe o mare distanta de la nord la sud, are o suprafata restrânsa, tara ofera o diversitate uimitoare din punctul de vedere al climei si al mediului înconjurator de la o regiune la alta. De aici rezulta diferentele subtile între traditii si obiceiuri populare si totodata numarul imens de jucarii traditionale,fiecare având elementul sau particular.Luând în considerare numai exemplele cele mai reprezentative se pot enumera în jur de 1400 de tipuri diferite.
Jucariile sunt realizate dintr-o varietate de materiale,incluzând hârtie, lemn, bambus, lut, tesaturi, scoici si paie. Se folosesc produse locale,adica materiale ce se gasesc în apropierea locului de fabricare.În fiecare caz, se extrage maximum de profit din caracteristicile acestor materiale,aceasta explicând diferentele de structura dintre jucarii.
Insularitatea tarii noastre impunându-ne anotimpuri foarte schimbatoare, noi, japonezii suntem constienti de transformarile naturii de-a lungul anilor si, astfel, încorporam elementul natural în toate aspectele vietii noastre de zi cu zi. În traditia noastra am elaborat modele de viata care sunt în concordanta cu estetica lui homo ludens.
De-a lungul erei Edo aceasta atitudine estetica a atins un înalt grad de rafinament
prin manifestari precum ikebana si chano-yu.În aceasta perioada jucariile traditionale au aparut în sau în jurul oraselor-fortarete din toata tara.Toate au aparut si s-au dezvoltat anonim; nimeni nu stie numele creatorilor lor. Jucariile se aflau peste tot;existau în fiecare familie si fara îndoiala fiecare copil se juca cu ele.De aici rezulta forma esentiala a esteticii vietii în traditia japoneza.
De exemplu, papusile kokeshi sunt din lemn si obisnuiau sa fie vândute de catre vânzatoarele ambulante din zonele rurale din nord-estul Japoniei în timpul sezonului de recolta slab. Papusile îsi au originile în credintele religioase; se credea ca detin esenta spirituala a celor morti si de aceea erau create pentru a aduce omagii celor decedati. Mai târziu au fost dotate cu sipci manevrate de o pedala si sunt de o frumusete simpla, neornamentata. Sunt atât de simple încât este imposibil sa-ti imaginezi orice alta simplificare ulterioara.